miercuri, 9 mai 2012

Dialoguri interzise: Unicul deţinător de rai

- Mai stai! - De ce să stau? Imi cânţi din nai? - Eu, dacă vrei, îţi cânt din rai. - Cum, tu ai rai? - Şi nu doar unul... chiar mai multe! - Păi, dă-mi unul şi mie! Poate aşa vom face iar filosofie. - Dar nu cred că poţi cânta dintr-unul. Vezi tu, lucrurile simple au o încărcătură misterioasă aici. - Cum poate fi atât de greu? Gândeşte-te eu am dansat! - Intr-adevar, nu neg "talentele" tale. Dar raiul, dragul meu, e unic. Imaginează-ţi planeta ca o sală de concerte şi la o singură suflare, la o singură vibrare a corzii, tot pământul începe să danseze. Oamenii buimăciţi la început îşi revin şi ţin ritmul şi apoi, într-o nebunie totală, totul, dar absolut totul, se acoperă de culori ca şi cum ar fi îmbrăcaţi în curcubee. Cam asta e. Aşa că spune-mi, cum pot să dau eu raiul pe mâna ta?

duminică, 6 iunie 2010

Griji cotidiene















Implozie deodată, deocheată și hilară,
Doar noi rămăsesem cu inimile pe afară,
Restul se-aventurase în case cu prispă.

Ne-adăpostisem amandoi sub o floare rară,
Scăparăm de a razelor de soare ocară,
Dar ea ne-a trădat cu facuse iarba odată.

Ca răzbunare i-am mîncat tulpina,
Scobindu-ne în dinți cu petale,
Imploziile deocheate și casele cu prispă
Le cărăm și-acum în spinare.

miercuri, 26 mai 2010

My generation

Născuţi la sfârşitul anilor 70 - începutul anilor 80, vedem acum în anul 2010 cum casa parinţilor noştri este de 50 de ori mai scumpă decât atunci cand au cumparat-o ei, şi realizăm că noi o să plătim pentru casele noastre în jur de 50 de ani.

Nu avem amintiri despre primii paşi pe lună, nici despre războaie sângeroase, dar ne pricepem la istorie şi la politică mai mult decât cred bătrânii, care bombăne în spatele nostru că "noi nu ştim nimic".

Suntem ultima generaţie care a jucat Ascunsa, Castel, Raţele şi Vânătorii, Ţară ţară vrem ostaşi, Fugărita pe animale, Lapte gros, Pac Pac, Hoţii şi vardiştii, ultimii are au strigat "Un, doi, trei, fuga după ei" şi "Cine nu-i gata, dau cu lopata", ultimii care au folosit telefoanele cu fise, dar primii care ne-am jucat pe jocurile video (remember Mario?) şi primii care am văzut desene animate color.

Noi am purtat jeanşi elastici, pantaloni evazaţi, geci de blugi de la turci, iar cine avea firme gen Lee sau Diesel era deja lider de gaşcă.

Baieţii şi-au scris numărul fotbalistului preferat cu pasta de dinţi pe tricou, iar fetele şi-au cusut pe blugi steluţe şi inimioare.

Noi nu am dat Capacitate, nu am dat grile la admitere şi am fost ultimii Şoimi ai Patriei, cu costumele alea groaznic de nepotrivite cromatic.

Am învăţat poezii în româneşte la grădiniţă, nu în engleză şi am cântat MULŢI ANI TRĂIASCĂ nu HAPPY BIRTHDAY la aniversări.

Spuneam mişto şi fain în loc de cool.

Am sorbit din ochi Beverly Hills, Melrose Place, Twin Peaks, Dallas ... şi cine zice ca nu s-a uitat ori minte ori nu avea încă televizor.

Ne uitam la desenele animate de la italieni şi ne era ciudă că nu avem şi noi subtitrare să înţelegem de ce naiba s-a certat Mila cu Shiro.

Reclamele de pe posturile străine ne înnebuneau, şi abia aşteptam să vină şi la noi îngheţata Magnum, sau puştile alea absolut superbe de apa. Intre timp, ne consolam cu "Titan Ice... altă viaţă", delicatesă culinară erau considerată îngheţata Tango cu vanilie şi ciocolată, iar pistoalele cu apă erau înlocuite cu succes de clasicele bidoane umplute cu apă de la robinet, care turnate în cap ne provocau pneumonii. Şi uite un motiv bun să nu mergem la şcoală...

Noi am ascultat şi Metallica, şi Ace of Base, şi DJ Bobo, şi Michael Jackson, şi Backstreet Boys, şi Take That, şi încă nu auzisem de manele, singurele melodii de joc fiind horele la chefuri, la care nimeni nu ştia paşii, dar toţi dansam. Dar spre deosebire de copiii din ziua de azi, am auzit atât de Abba, şi de Queen, cât şi de noile nume gen 50 Cent şi Britney Spears. Pe ei dacă îi întrebi, "muzica a început cu Backstreet Boys, care nici nu mai sunt cool acum, oricum!"

Am băut Cico şi sucuri de la TEC fără să ne fie teamă că au prea multe E-uri, iar la şcoală beam toată clasa dintr-o sticlă de suc fără teamă de viruşi.

Noi am înjurat arbitrul care ne-a furat la meciul cu Danemarca, şi poate că tot noi i-am trimis 10000 de mailuri de "dulce".

Noi nu ne dădeam bip-uri, ne fluieram să ieşim afară, noi nu aveam dolby surround, tăceam toţi ca să auzim acţiunea filmului, nu aveam Nintendo sau Playstation ci jocuri tetris şi jocuri de televizor, de care ne plictiseam la o luna dupa ce le cumpăram şi le uitam pe dulap, pline de praf.

Abia aşteptam la chefuri sa jucam Flori, fete sau baieţi, sau Sticla, sau Adevăr sau Provocare, sau orice ne dadea un pretext sa pupăm PE GURĂ pe cine "iubeam".

Noi suntem cei care încă au mai "cerut sau li s-a cerut prietenia", care încă roşeam la cuvântul "SEX", care dădeam cu banul care să intre în farmacie să cumpere prezervative, pe care apoi să le umplem cu apă şi să le aruncăm în cap la trecători, care am completat mii de oracole, sperând ca iubitul sau iubita va citi acolo unde scrie "De cine îţi place?" ca ne place de el/ea.

Este uimitor că încă mai suntem în viaţă, pentru că noi am mers cu bicicleta fără cască, genunchiere şi cotiere, nu am avut scaune speciale în maşini, nu am aruncat la gunoi bomboanele care ne cădeau din greşeala pe jos, nu am avut pastile cu capac special să nu fie desfacut de copii, nu ne-am spalat pe mâini după ce ne-am jucat cu toţi câinii şi toate pisicile din cartier, nu am băut doar apă îmbuteliată, ne-am tăvălit şi bălăcit prin toate bălţile şi nu am ţinut cont de câte lipide şi glucide mâncăm.

Noi am auzit cum s-a tras la Revoluţie, noi am fost martorii a trei schimbări de bancnote şi monede, noi am râs la bancuri cu Bula, noi am fost primii care au auzit-o pe Andreea Esca, noi suntem cei care am crescut cu basmele din "Abracadabra" şi cu emisiunea "Feriţi-vă de măgăruş".

Suntem o generaţie de învingători, de visători, de first-timers...

Daca eşti de-al nostru... Felicitări şi PUMNUL STRÂNS în continuare...


PS 1: Ei... cum te simţi acum? :) Pun pariu că ai un zâmbet în colţul gurii!

PS 2: Mulţumesc JandyBoy pentru manifest. Coarne, frate!

vineri, 21 mai 2010

Pansamentul I

Încă rănit din lupta cu pitbullul de aseară, se retrage într-un colţ şi îşi adună forţele. Ultimii 3 ani tumultoşi, îi umpluse geamantanul cu tot felul de amintiri, iar acum îl poartă cu el peste tot. Şi l-a legat cu lanţ de picior de frică sa nu îl piardă.
Ultimii kilometri sunt cei mai importanţi întotdeauna, de aceea folosea acest răgaz să se întremeze. Apelase chiar la un medicament vechi, misionită, folosit cu succes în trecut, dar nici el nu a reuşit să stopeze sângerarea. Ştia că singura şansă e pansamentul de cuvinte.

marți, 18 mai 2010

Divagaţie sărată











Nostalgica lună mă străpunge
Cu coastele ei diafane,
Mă ghemui în versuri şi strig către mare:
"Albatrosul meu negru iar moare!"

C-un ultim efort tot valul
Imi scapă durerea de rime nocturne,
Imi prinde călcîiul şi-l trage-n adîncuri,
Gem de plăcere: Sunt în altă lume!

Am aripile albe acum, albe ca spuma,
Dar roţile-mi sunt dezumflate,
M-a prins rîzînd pe plajă nostalgica lună
Şi mi le-a spart cu coastele ei diafane.

duminică, 2 mai 2010

Logică


Contrar tuturor aparenţelor, planeta nu se învîrte, ea stă pe loc. Vă daţi seama că dacă s-ar învîrti toţi am fi nişte ameţiţi?

vineri, 30 aprilie 2010

Traducător. În devenire

Cu mine în mine sap căutând cuvintele. Cele mai simple şi cele mai neînţelese. Poate aşa îmi găsesc şi eu un rost: traducător autorizat de inimi. Târnacopul mi se înfinge adânc agăţat de un nou cuvânt. Pentru astăzi: INEFABIL (care nu poate fi exprimat în cuvinte). Şi atunci, dacă într-adevăr există acest cuvânt, ce rost mai are să mai scriu?