Film artistic

Mă simt artist. Din cînd în cînd în cînd mă joc cu muzele. Jonglez cu ele printre degete ca şi cum ar fi nişte monede, iar apoi le pun aripi. Nu să zboare ci doar să îmi facă vînt. E cald afară, iar racoarea mă transformă în artist.

Întrebare pentru alte suflete

Dacă Mercedes e maşina care ajunge întotdeauna la destinaţie, atunci sînt un om asigurat. Ultimul drum e de acum sigur şi fără obstacole. Am găsit maşina perfectă pentru aşa ceva. Solidă, mare, încăpătoare şi neagră (în ton cu funeraliile) şi nu te lasă la greu. Dricul perfect. Un Mercedes negru, masiv, cu impresia de somptuozitate inclusă. Dar surpriza cea mai mare vine la urmă, numarul maşinii: IS-16-RAI. Cu aşa o destinaţie... e tentantă propunerea. Ar trebui să-i schimbe totuşi culoarea, să o facă albă sau aurie şi cu îngeraşi pe ea.

Dacă stau şi mă gîndesc mai bine, noroc cu poliţiştii că nu te lasă să-ţi pui numere la maşină care să înceapă cu litera "i" sau "o", că dacă nu, sigur întîlneam vreun bolid vopsit în roşu şi negru cu numarul IS-66-IAD. Chiar oare ce maşină s-ar potrivi pentru un dric nu numărul IAD?

Despre dorinţe

În sfîrşit, puţină detaşare. Rîd. Sînt într-adevăr fericit. Rîd cu gura pînă la urechi încercînd a prinde în dinţi răsăritul. Ciudat are gust a ciocolată. Însă nu ăsta e motivul pentru care mă trezesc în fiecare dimineaţă (asta ar însemna să mănînc de fiecare data raze de soare, şi cred că o dată şi o dată tot îmi vine greaţă). Mă definesc cu verbul "a dori". Pur şi simplu privesc viaţa în dorinţe. Unele mai moi, altele mai tari, unele slabe, altele steroidizate, umflate în exces. Nu e important ca ele să ţi se împlinească, ci mai important e să ai capacitatea să ţi le doreşti. Restul vine de la sine. Viaţa nu trebuie să ţi-o programezi. Sau poţi să ţi-o programezi, dar sa nu faci o tragedie dacă nu-ţi iese. Drumul ţi-e pavat şi cu greu poţi să muţi pietrele.
Eu mi-am zis că la pînă 20 de ani sînt la facultate, pînă la 30 mă însor, pînă la 40 îmi fac casă şi la 50 de ani am să public un best seller şi apoi încep să mă plimb prin lume. După 50 de ani nu îndrăznesc să mă mai gîndesc la ceva. Eu deocamdată sunt norocos. Primul obiectiv l-am bifat, al doilea îl bifez la anul. Celelalte cine ştie, poate nici nu vor conta dacă se îndeplinesc, printre atîtea alte dorinţe care îmi cotropesc gîndurile.
Şi încă ceva, excesul de dorinţe nu dăunează grav sănătăţii.

Schimbare

Şi a vrut să-mi fugă vara şi-am fugit şi eu cu ea. Suntem îndrăgostiţi, fugind undeva spre piramide, ea sprintînd la 100 metri garduri, eu tîrîndu-mă după ea, strîns ţinînd în mînă trena rochiei ei curcubitacee. S-au terminat gardurile şi ne-am oprit în sfîrşit pe o plajă mediteraniană. Mă şterg de praf şi-mi oblojesc rănile. Ea se dezbracă şi rîde la soare, iar eu zîmbesc.

"Hai să înotăm" îmi spune şi aleargă spre apă. Mă ridic şi fug după ea sperînd să o împiedic să facă acest lucru. Nu ştiu să înot, iar apa îmi dă senzaţia de sufocare. Din păcate nu am ajuns-o, iar ea s-a aruncat în apă şi a tot plecat înotînd. În disperare mi-am pus cele două bărci cu motor în picioare şi am rupt-o la fugă peste valuri. Primele două sute de metri, manevra mi-a reuşit, apoi am început să mă scufund fără scăpare. Nici nu mai aveam putere să mai strig după ajutor, cred că nici nu mai avea rost să fac acest lucru. Nu avea cine să mă mai salveze. Aşa că, în cele cîteva secunde cît mi-au mai rămas pînă la fundul mării, devenisem un om obişnuit şi îmi contemplam toată viaţa împreună cu un rechinaş cu care m-am împrietenit în timp ce mă scufundam. La un moment dat, el scoase un carton pe care scria: "La mulţi ani, avem deja un anotimp şi creştem!"

"Bună ziua! D-l Angelov?" am auzit o voce molipsitoare adresîndu-mi-se din spate.

"Da" îi răspund ştergîndu-mă la ochi, proaspăt trezit din somn.

"Daţi-mi voie să mă prezint. Eu sunt Toamna".