miercuri, 30 mai 2007

Fericirea costă ... 5 lei

Un copil în masină cu tatăl, vede nişte prostituate care fac trotuarul.
Copilul:
- Tati, tati, cine sunt doamnele alea?
Tatăl (jenat):
- Nimeni, nimeni, uite pe partea cealaltă ce magazin de jucării!
- Da, da, l-am văzut, da' cine sunt doamnele alea?
- Aaaa, sunt vînzătoare ambulante.
- Daaa!? ... şi ce vînd?
- Vînd ... aaa ... un pic de fericire.
Copilul începe să se gîndească la asta şi abia ajuns acasă, sparge puşculiţa, ia 5 lei cu gîndul să meargă să-şi cumpere nişte fericire.
Merge la una din prostituate şi-i spune:
- Doamnă, vă rog frumos, îmi puteţi vinde nişte fericire de 5 lei?
Femeia ramîne blocată, dar fiind perioada de criză decide să nu piardă 5 lei. Îl duce pe baieţel la ea acasa şi-i prepară trei felii de pîine cu Nutela.
Seara, copilul vine acasă şi-şi găseşte parinţii preocupaţi.
- Unde-ai fost? Ne-am făcut probleme.
- Am fost la doamnele alea să cumpar nişte fericire.
Tatăl (alb ca varul):
- Ahhhaa ... şi ... cum a fost?
- Păi, pe primele două le-am rezolvat, pe-a treia doar am lins-o şi gata.

marți, 29 mai 2007

În aşteptarea întîmplărilor

Conceptul de "întîmplare" l-am întîlnit prima dată la Nichita Stănescu. Şi am fost fascinat de el. De atunci am început să percep viaţa în întîmplări. Le cataloghez, le aştept, le întîmpin, le interpretez. Uneori iau decizii în funcţie de ele. Nu ştiu sigur dacă e un lucru bun, însă pînă acum şi-au dovedit o oarecare eficienţă.
Întîmplările definesc ceva inevitabil şi pe care nu îl poţi controla. Le simţi şi nu poţi face nimic împotrivă. Nici nu ştii dacă îţi doreşti să faci ceva împotrivă. Exact aşa m-am simţit şi eu de dimineaţă. O ciudată fericire m-a cuprins şi am realizat că îmi doresc foarte mult anumite lucruri. Aşa de mult încît simt că se vor întîmpla. Nu ştiu dacă aţi avut vreodată impresia asta. Şi atunci te cuprinde o efervescenţă, o agitaţie interioară nebănuită, toate într-un sens pozitiv. Priveşti altfel lucrurile şi aştepţi. Pînă la urmă întîmplările te lovesc, şi te lovesc aşa de tare de toţi pereţii pe care îi întîlneşti în cale încît eşti confuz, ameţit, nesigur pe tine, dar îţi place. Şi aşa aştepţi următoarea întîmplare să te zdrobească de vreun bloc sau poate doar să te arunce de la ultimul etaj al celei mai înalte clădiri din localitate, iar jos să aterizezi întotdeauna pe o saltea pufoasă, alături de cea care în momentul acela te fascinează.

luni, 28 mai 2007

O Ana fericită

Cu o voce calmă, Ana, îmi păşeşte în inimă. Uşoară. Misterioasă şi liniştită îmi reinventează universul. Din cauza alergatului, podurile din artere, ce duc spre atriu ei preferat, abia dacă o pot susţine. În sfîrşit, a ajuns. Rîde. Deschide uşa şi se întinde pe patul moale acoperit de fulgi roşiatici şi mătăsoşi. Alături de pat, o noptieră cu sertare. Pe noptieră, o veioză aprinsă. Trage unul dintre sertare şi ia o carte. Citeşte. Citesc şi eu: „Jurnalul unui suflet”. Este jurnalul meu. Nu mă supăr pentru că oricum scrie despre ea. Moto-ul meu: „Iubesc, deci iubesc”.
Paginile sunt răsfoite cu rapiditate. Asta înseamnă, fie că citeşte foarte repede, fie că trece rapid prin viaţa mea. „Lasă”, îmi zic, „o iubeşti, altceva nu contează”. Lectura jurnalului o amuză. Asta e bine. E fericită. La un moment dat, îl închide şi îl pune pe noptieră. Privirea îi alunecă prin cameră şi se opreşte asupra ferestrei. Cu un gest, trage jaluzelele. Probabil, o deranja lumina. Într-un tîrziu, adoarme. Privind-o, mi-am adus aminte de primele întîlniri, de primul Copou descoperit în doi, de poeziile despre valsurile vieneze şi despre fluturii cu aripile mari şi tari de piatră dedicate ei, de sărutările din campus sub privirile pătimaşe ale Balenei, aşteptînd, ca două cîntece de dragoste, să fim cîntaţi de aceeaşi inimă. Emoţie.
Somnul Anei ia sfîrşit. Se trezeşte năucită privind luna de pe cerul virtual de deasupra patului. Visase urît. Negăsindu-mă în dreapta ei, se agită. Îmi scrijeleşte cu unghia un mesaj pe peretele inimii. După aceea pleacă. Apăsat. Închide uşa, iar cheia şi-o pune în buzunar. Poate mai vine şi altă dată. Misterioasă şi neliniştită îmi reinventează universul. Din cauza alergatului, podurile din vene, ce duc spre poarta de ieşire, abia dacă o pot susţine. Cînd i-am pierdut urma, timid, i-am citit mesajul: "Tu m-ai închis în inimă, într-un atriu,/ Iar eu ţi-l mănînc cu clor şi cu natriu.” S-a semnat simplu. O Ana.

P.S.: Eu am vrut să scriu despre tînărul din ziua de azi şi mi-am dat seama că trebuie să scriu despre mine. Voi nu trebuie decît să vă regăsiţi într-unul din personaje, indiferent că este povestitorul, canapeaua, jurnalul, noptiera, fereastra sau, în cel mai bun caz, Ana, şi vă veţi da seama că cineva a scris despre voi.

duminică, 27 mai 2007

Exerciţiu de fericire - despre zborul susţinut moral

Am să vă povestesc azi cum se poate face o conexiune între două lucruri care în aparenţă nu au nici o legătură.
Primul e refrenul unui cîntec interpretat de Ţapinarii - "Sunt fericit". Versurile refrenului spun cam aşa:"Fericirea e-un lucru mărunt,/ E o aripă care vibrează,/ Fericirea e-un lucru mic,/ Un pitic ce dansează".
Concluziile acestui refren sunt că fericirea se obţine uşor (de exemplu, dacă imaginează-ţi doar că zbori) şi că o poţi găsi acolo unde nu credeai că poate exista vreodată (în refren se vorbeşte de dansul erotic, aş comenta eu, al unui pitic).
Al doilea element la care fac referire este filmul Titanic. Din acest film eu am rămas cu o singură amintire care să-mi inducă o stare de fericire: imaginea actriţei principale, Kate Winslet, stînd la prora vasului, cu mîinile desfăcute, sprijinită din spate de Leonardo DiCaprio.
Desigur legătura dintre cele două lucruri o reprezintă zborul, ca o modalitate de accedere spre fericire. Însă nu poţi zbura decît dacă ai un sprijin, decît dacă ai pe cineva în care ai încredere lăsîndu-l să facă ce vrea din tine (pentru că oricum ştii că va fi bine), decît dacă există o persoană care îţi injectează zilnic în vene 3, 100 sau 500 ml de încredere, de romantism sau de adrenalină, decît dacă există cineva care te face să plîngi gîndindu-te că e prea frumos.
Deci, nu "fuma" să găseşti fericirea de una singură, ci caută pe cineva, să cunoşti fericirea în doi.
P.S.: Dar piticul ce rol are în toată această poveste? Piticul îţi reaminteşte că nu ai mai fost de mult fericită.

sâmbătă, 26 mai 2007

Despre fericire

Sunt multe momente de fericire în viaţă. Am putea asemăna fericirea cu nişte gingaşe balonaşe de săpun, considerînd că fiecare balon este un moment de fericire. Unele sunt mai mari, altele mai mici, unele sunt mai durabile, altele sunt mai firave şi se sparg încă înainte de a-şi fi luat zborul. Viaţa noastră este însă plină de astfel de balonaşe. Nu trebuie decît să le păstrăm cu grijă, în cufărul tainic al subconştientului şi să ne gîndim că şi după o mare durere, vine o mare bucurie. Există un permanent echilibru între cele două. Unii spun că nenorocirile sunt mari şi gratuite, numai fericirile sunt scurte şi costisitoare.
A fi fericit înseamnă după unii, a iubi. Şi într-adevar, a iubi este prima dintre toate fericirile, a fi iubit vine abia după aceea.