marți, 29 mai 2007

În aşteptarea întîmplărilor

Conceptul de "întîmplare" l-am întîlnit prima dată la Nichita Stănescu. Şi am fost fascinat de el. De atunci am început să percep viaţa în întîmplări. Le cataloghez, le aştept, le întîmpin, le interpretez. Uneori iau decizii în funcţie de ele. Nu ştiu sigur dacă e un lucru bun, însă pînă acum şi-au dovedit o oarecare eficienţă.
Întîmplările definesc ceva inevitabil şi pe care nu îl poţi controla. Le simţi şi nu poţi face nimic împotrivă. Nici nu ştii dacă îţi doreşti să faci ceva împotrivă. Exact aşa m-am simţit şi eu de dimineaţă. O ciudată fericire m-a cuprins şi am realizat că îmi doresc foarte mult anumite lucruri. Aşa de mult încît simt că se vor întîmpla. Nu ştiu dacă aţi avut vreodată impresia asta. Şi atunci te cuprinde o efervescenţă, o agitaţie interioară nebănuită, toate într-un sens pozitiv. Priveşti altfel lucrurile şi aştepţi. Pînă la urmă întîmplările te lovesc, şi te lovesc aşa de tare de toţi pereţii pe care îi întîlneşti în cale încît eşti confuz, ameţit, nesigur pe tine, dar îţi place. Şi aşa aştepţi următoarea întîmplare să te zdrobească de vreun bloc sau poate doar să te arunce de la ultimul etaj al celei mai înalte clădiri din localitate, iar jos să aterizezi întotdeauna pe o saltea pufoasă, alături de cea care în momentul acela te fascinează.

2 comentarii:

Anonim spunea...

si daca peretii aia sunt prea duri?

casian spunea...

fiecare isi asuma un risc