luni, 28 mai 2007

O Ana fericită

Cu o voce calmă, Ana, îmi păşeşte în inimă. Uşoară. Misterioasă şi liniştită îmi reinventează universul. Din cauza alergatului, podurile din artere, ce duc spre atriu ei preferat, abia dacă o pot susţine. În sfîrşit, a ajuns. Rîde. Deschide uşa şi se întinde pe patul moale acoperit de fulgi roşiatici şi mătăsoşi. Alături de pat, o noptieră cu sertare. Pe noptieră, o veioză aprinsă. Trage unul dintre sertare şi ia o carte. Citeşte. Citesc şi eu: „Jurnalul unui suflet”. Este jurnalul meu. Nu mă supăr pentru că oricum scrie despre ea. Moto-ul meu: „Iubesc, deci iubesc”.
Paginile sunt răsfoite cu rapiditate. Asta înseamnă, fie că citeşte foarte repede, fie că trece rapid prin viaţa mea. „Lasă”, îmi zic, „o iubeşti, altceva nu contează”. Lectura jurnalului o amuză. Asta e bine. E fericită. La un moment dat, îl închide şi îl pune pe noptieră. Privirea îi alunecă prin cameră şi se opreşte asupra ferestrei. Cu un gest, trage jaluzelele. Probabil, o deranja lumina. Într-un tîrziu, adoarme. Privind-o, mi-am adus aminte de primele întîlniri, de primul Copou descoperit în doi, de poeziile despre valsurile vieneze şi despre fluturii cu aripile mari şi tari de piatră dedicate ei, de sărutările din campus sub privirile pătimaşe ale Balenei, aşteptînd, ca două cîntece de dragoste, să fim cîntaţi de aceeaşi inimă. Emoţie.
Somnul Anei ia sfîrşit. Se trezeşte năucită privind luna de pe cerul virtual de deasupra patului. Visase urît. Negăsindu-mă în dreapta ei, se agită. Îmi scrijeleşte cu unghia un mesaj pe peretele inimii. După aceea pleacă. Apăsat. Închide uşa, iar cheia şi-o pune în buzunar. Poate mai vine şi altă dată. Misterioasă şi neliniştită îmi reinventează universul. Din cauza alergatului, podurile din vene, ce duc spre poarta de ieşire, abia dacă o pot susţine. Cînd i-am pierdut urma, timid, i-am citit mesajul: "Tu m-ai închis în inimă, într-un atriu,/ Iar eu ţi-l mănînc cu clor şi cu natriu.” S-a semnat simplu. O Ana.

P.S.: Eu am vrut să scriu despre tînărul din ziua de azi şi mi-am dat seama că trebuie să scriu despre mine. Voi nu trebuie decît să vă regăsiţi într-unul din personaje, indiferent că este povestitorul, canapeaua, jurnalul, noptiera, fereastra sau, în cel mai bun caz, Ana, şi vă veţi da seama că cineva a scris despre voi.

Un comentariu:

Sint Cristina si sint dependenta :) spunea...

Multumesc, ai scris si despre mine.
Ai mare grija cui mai dai cheile si cit de ascutite ii sint unghiile de la mina stinga!