-Doar o ultimă întrebare mai am şi apoi te las liberă să zbori unde vrei tu, i-am spus uitîndu-mă în ochii ei şi încercînd a înţelege refuzul. Ea m-a privit reticentă, neştiind ce să răspundă. Poate că nu vrea totuşi să zboare? Mă frămînta acest gînd, dar nu cred că era suficientă presupunerea. -Doar una singură, una scurtă şi intimă, i-am şoptit trezind puţin tăcerea, care adormise între timp: Vrei portocale?
Vreo cîteva secunde a rămas stupefiată, apoi a înţeles totul. S-a apropiat de mine şi m-a muşcat de gînduri. Pielea nervoasă a ripostat imediat, burzuluindu-se, dornică în acelaşi timp de atingere. Cele două portocale argintii pe care le pregătisem în eventualitatea unui răspuns favorabil, stăteau rezemate într-un colţ şi bîrfeau. Patul cameleonic fremăta şi el de dor, arcurile anchilozate tresărind la auzul cuvintelor de dragoste. Săracele, nu mai facuseră de atîta timp gimnastică!
Eu însă mă ghiftuiam cu colosalele pulpe dezgolite ale Ioanei (nu făcusem încă cunoştinţă, fiecare dintre noi denumindu-ne după cum vroiam) şi îi explicam teoriile evoluţioniste ale amorului. Patul cu dor, de dor, ne-a prins ca într-o menghină, încît sînii i-au explodat revărsîndu-se peste sutienul brodat cu flori virtuale şi miros a iasomie. Părul susţinut de fluturi a început să transpire, iar noi, în cele din urmă, sfîrşeam contopiţi în sărutul lui Brîncuşi. Camera roşiatică era de fapt, un loc al alfaerotismului extrem, un loc al exprimării dorinţelor erotice primordiale. Nimic nu semăna cu ceea ce fusese înainte, nici veioza ce se aprindea odată cu pulsaţiile inimii, nici dulapul copleşit de şoapte, nici pereţii scrijeliţi de unghii naive.
Apoi, într-un final, am făcut dragoste.
Vreo cîteva secunde a rămas stupefiată, apoi a înţeles totul. S-a apropiat de mine şi m-a muşcat de gînduri. Pielea nervoasă a ripostat imediat, burzuluindu-se, dornică în acelaşi timp de atingere. Cele două portocale argintii pe care le pregătisem în eventualitatea unui răspuns favorabil, stăteau rezemate într-un colţ şi bîrfeau. Patul cameleonic fremăta şi el de dor, arcurile anchilozate tresărind la auzul cuvintelor de dragoste. Săracele, nu mai facuseră de atîta timp gimnastică!
Eu însă mă ghiftuiam cu colosalele pulpe dezgolite ale Ioanei (nu făcusem încă cunoştinţă, fiecare dintre noi denumindu-ne după cum vroiam) şi îi explicam teoriile evoluţioniste ale amorului. Patul cu dor, de dor, ne-a prins ca într-o menghină, încît sînii i-au explodat revărsîndu-se peste sutienul brodat cu flori virtuale şi miros a iasomie. Părul susţinut de fluturi a început să transpire, iar noi, în cele din urmă, sfîrşeam contopiţi în sărutul lui Brîncuşi. Camera roşiatică era de fapt, un loc al alfaerotismului extrem, un loc al exprimării dorinţelor erotice primordiale. Nimic nu semăna cu ceea ce fusese înainte, nici veioza ce se aprindea odată cu pulsaţiile inimii, nici dulapul copleşit de şoapte, nici pereţii scrijeliţi de unghii naive.
Apoi, într-un final, am făcut dragoste.
P.S.: Acum totul e bine. Mi-am ferecat bine inima cu vreo trei poezii de dragoste care o ţin pe I-Oana (după conceptele i-phone sau i-car) închisă. Ea nu se plictiseşte niciodată. De la văruitul pereţilor acum a trecut la rebranding. Îmi decorează inima după ultimile tendinţe, undeva între futurist şi clasic, undeva între preiubire şi postiubire, undeva unde se poate naşte şi unde poate muri. De dragoste.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu