My pepsigirl

"Oana Costan, născută la 13 noiembrie 1984, vrei să fii soţia mea?"
"Omg, mai spune-mi o dată înainte să-ţi răspund, că îmi place cum sună!"

Aceast dialog s-a repetat de vreo trei ori pînă să îmi spună "Casian, mi-ar face mare plăcere să devin soţia ta". Aşa s-a întîmplat, pe scurt, acum vreo două săptămîni, la mare. Emoţie. Fericire. Îmbrăţisări. Dragoste.

Dacă femeile se gîndesc cum vor arăta în noaptea nunţii în rochia de mireasă, bărbaţii cred că se gîndesc mai mult cum să o ceri de soţie pe cea pe care o iubeşti. Întotdeauna m-am gîndit că trebuie să fie un moment special care să-ţi rămînă în minte toată viaţa. De-a lungul anilor am construit zeci de planuri, de la chestionare hazlii în care ultima întrebare să fie "Vrei să fii soţia mea?", pînă la pancarte trase de avioane sau deltaplane. Pînă şi închirierea unei spaţiu publicitar stradal care să afişeze mesajul potrivit facea parte din planurile mele sau chiar şi o simplă foaie de hîrtie pe care ea, aleasa, urma să bifeze cu o cariocă răspunsul corect. Apoi înrămam totul şi îl aşezam undeva pe perete în camera noastră, aşa, să ne amintim întotdeauna de acel moment.

Dar nu a fost să fie aşa. A fost pur şi simplu o noapte magică, pe plajă, unşi de razele lunii pleoştită în mare, scăldaţi în dorinţă şi dor. Nu am avut nici un inel pregătit (totul trebuia să se întîmple săptămîna următoare... probabil că în astfel de momente nici nu-ţi trebuie aşa ceva), aşa că am cerut-o de soţie cu un inel de la o sticlă de Pepsi. Ce să fac, e tot ce am găsit rotund în jurul meu în acel moment. Apoi am început să ne facem planuri.

Romantismul a apus abia spre dimineaţă, printre cearşafurile camerei 18, cînd epuizaţi adormirăm îmbrăţişaţi.