Se afișează postările cu eticheta cas kersan. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta cas kersan. Afișați toate postările

miercuri, 28 aprilie 2010

Abscons

E 2 noaptea şi caut călimara cu cerneală să mă împuşc în mână. N-am mai scris demult despre mine şi despre cerneală. O simt cu îmi mângâie mână desenându-mi de obicei literele O. şi U., ca nişte prescurtări existenţialiste. De cele mai multe ori, când îmi pun fesul antemporal şi înfrunt secunda, alerg la primul izvor cu vise şi încerc să-mi şterg tatuajele imaginare. Însă ele, literele, prescurtările, rămân acolo urmărindu-mă toată viaţa. Doar cerneala din când în când îşi mai schimbă culoarea.

marți, 30 martie 2010

Azi, violet.


Constat o uşoară schimbare: destinul, deşi obtuz, mi s-a înmuiat în vise colorate. Astăzi explorez culoarea violet. Nu, nu, nu ... nu are nici o legătură cu flacăra. O cuprind între inimi şi încerc să o sparg. Când reuşesc o transform în baloane de speranţă umplute cu heliu. Ca să nu se îndepărteze prea tare le pun căpăstru şi plec la plimbare cu Oana prin parc. Dii, baloon! Orizontul deja e roz.

Semizeu



Povestea mea e una fericită. Am intâlnit un zeu și l-am sărutat pe gură. Iar el s-a dezbrăcat de pielea lui galbenă și a dormit lângă mine. Dimineață, din când în când în când mai bea nectar amestecat cu lapte. Lipsa de calciu îi provoacă dependență și încet, încet mă consumă în totalitate. Jumătate om, jumătate zeu, tu ești tot al meu.