Eu, zburînd, întîlnindu-te

Zbor în ore lungi

Tras în criminale dungi.

Tu mă prinzi de aripă

Cu privirea searbădă.

Te sărut prea mult

Pînă te transform în vînt.

Fugi, alergi nebună

Călare pe lună.

Nimeni nu mai simte
Baia de cuvinte.

Despre nişte roboţei ruginiţi

Avertisment: Acest text se adresează numai anului IV Jurnalistică, Univ. Al.I.Cuza Iaşi

Nu mi-am propus niciodată să scriu despre cineva anume, adică vreun text să aibă vreo ţintă precisă. Însă acum, acest lucru trebuie menţionat.

Nu mi-am imaginat vreodată că frustrările de conştiinţă ale unei colege expuse pe un blog, pot cauza atîtea reacţii din partea altor colegi. Dar consider că acest lucru e normal. Există caractere şi personalităţi diferite şi e logic ca toţi să aibă un drept la replică.

Pentru mine toţi sunteţi egali. Evident am şi eu simpatiile şi antipatiile mele. Dar desigur, cu toţii le avem. Şi eu am bîrfit alţi colegi (apropo, bîrfa nu au inventat-o femeile, ci a fost inventată de oameni), şi eu am dat supranume unora, cum de altfel, cred că marea majoritate au făcut, fiecare în bisericuţa lui. Însă de aici şi pînă la a condamna pe cineva că îşi exprimă regretele că s-a comportat într-un anume fel cu colegii de facultate este "inechitate sociale, domnule!" cum ar spune un celebru personaj. Serios, în ogrăzile noastre cresc destui curcani ca să judecăm gîştile vecinului.

Majoritatea dintre voi ştiţi că eu sunt la a doua facultate. Însă ce nu ştiţi este că de la acea facultate eu am rămas doar cu 3 prieteni. Mi-am dat seama prea tîrziu că a fost doar vina mea. De aceea nu o condamn pe Bianca sau pe oricare dintre voi. Deh! capriciile vîrstei. În schimb, mă bucur pentru ea ca şi-a dat seama de acest lucru, chiar dacă acum este poate mult prea tîrziu. E un semn de maturitate. Eu deja mi-am ales cei 3 prieteni de la această facultate. Tu ai făcut acelaşi lucru?

Mi-ar fi plăcut şi mie să găsesc asemenea subiecte care să stîrnească atîta vîlvă între colegii mei jurnalişti. Felicitări Bianca, pentru că ai reuşit să agiţi o masă amorfă!

P.S.: Da-ţi-vă jos scheletele metalice şi veniţi la banchet şi la cursul festiv. Să bem, să dansăm şi să ne distrăm măcar o dată. Fără resentimente sau fiţe. Veţi vedea că pe lîngă cei 3 prieteni, acestea vor fi singurele amintiri care vă mai rămîn de la această facultate.

Inorogi nebuni

Doar inorogul s-a mai înfipt în mine. Sălbatic, dezorientat, fără precizie îmi sparge splina. Eu încerc să-l fac să înţeleagă că nu cunosc toate simţurile lumii. El nu percepe vorbele, ci doar gesturile. A surzit în timpul bombardamentelor de aseară. Totuşi, mîinile mele descriu un cerc imens, ca un fel de inimă transparentă. Se văd venele şi arterele sclipind în bătaia soarelui (interior). La un moment dat, se retrage şi galopează nebun, căutînd o altă mentalitate.

Eu mă agăţ de piciorul aceleiaşi fete, ce mă duce la aceeaşi casă. Mă întinde în acelaşi pat şi îmi pictează braţul stîng cu acelaşi corn de inorog.

Primăvară

Mi-a intrat în vene primăvara. Uşor nesimţită. S-a furişat pe sub haină şi s-a injectat singură. Nu-mi pare rău, sînt mai fermecător şi mai vesel ca înainte. Lucrurile îmi zîmbesc şi eu la fel lor. Nu am luat-o razna, ci doar sînt puţin mai uşor. Mă ridică vîntul repede şi am senzaţia unui zbor electric alimentat la culoarea verde. Veioza din cameră clipeşte şi mă aplaudă în linişte.

Efervescent, fac declaraţii de dragoste care sparg timpanele Oanei. Apoi mă apropii de ea, o mîngîi pe burtă şi îi şoptesc versuri din Şuie Paparude.

Întrebare erotică

-Doar o ultimă întrebare mai am şi apoi te las liberă să zbori unde vrei tu, i-am spus uitîndu-mă în ochii ei şi încercînd a înţelege refuzul. Ea m-a privit reticentă, neştiind ce să răspundă. Poate că nu vrea totuşi să zboare? Mă frămînta acest gînd, dar nu cred că era suficientă presupunerea.

-Doar una singură, una scurtă şi intimă, i-am şoptit trezind puţin tăcerea, care adormise între timp: Vrei portocale?
Vreo cîteva secunde a rămas stupefiată, apoi a înţeles totul. S-a apropiat de mine şi m-a muşcat de gînduri. Pielea nervoasă a ripostat imediat, burzuluindu-se, dornică în acelaşi timp de atingere. Cele două portocale argintii pe care le pregătisem în eventualitatea unui răspuns favorabil, stăteau rezemate într-un colţ şi bîrfeau. Patul cameleonic fremăta şi el de dor, arcurile anchilozate tresărind la auzul cuvintelor de dragoste. Săracele, nu mai facuseră de atîta timp gimnastică!
Eu însă mă ghiftuiam cu colosalele pulpe dezgolite ale Ioanei (nu făcusem încă cunoştinţă, fiecare dintre noi denumindu-ne după cum vroiam) şi îi explicam teoriile evoluţioniste ale amorului. Patul cu dor, de dor, ne-a prins ca într-o menghină, încît sînii i-au explodat revărsîndu-se peste sutienul brodat cu flori virtuale şi miros a iasomie. Părul susţinut de fluturi a început să transpire, iar noi, în cele din urmă, sfîrşeam contopiţi în sărutul lui Brîncuşi. Camera roşiatică era de fapt, un loc al alfaerotismului extrem, un loc al exprimării dorinţelor erotice primordiale. Nimic nu semăna cu ceea ce fusese înainte, nici veioza ce se aprindea odată cu pulsaţiile inimii, nici dulapul copleşit de şoapte, nici pereţii scrijeliţi de unghii naive.
Apoi, într-un final, am făcut dragoste.

P.S.: Acum totul e bine. Mi-am ferecat bine inima cu vreo trei poezii de dragoste care o ţin pe I-Oana (după conceptele i-phone sau i-car) închisă. Ea nu se plictiseşte niciodată. De la văruitul pereţilor acum a trecut la rebranding. Îmi decorează inima după ultimile tendinţe, undeva între futurist şi clasic, undeva între preiubire şi postiubire, undeva unde se poate naşte şi unde poate muri. De dragoste.

No undo

Cine ţi-a pus stele în ochi? Vreo pasăre oring? o întreb erotic şi misterios sperînd a o cuceri. Ea în schimb, îşi aprinde ochii cu o flacară verzuie şi îmi intră în suflet încălţată cu bocancii ce şi i-a cumpărat ieri. Niciodată nu fusesem călcat aşa în picioare. Necazul era că afară se instalase ploaia iar bocancii, dragii ei bocanci, erau plini de noroi. Nu-i nimic îmi zic, pornesc aspiratorul de gînduri şi sigur se va face curaţenie. Şi într-adevăr, nu m-am înşelat. În cîteva secunde totul în jur se albise. Pînă şi cele trei tablouri de pluş de pe perete dispăruseră. Totul în jur devenise alb. Alb alb ca un bulgăre de zăpadă ce se mişca continuu. Indubitabil se mărea, pentru că pentru el nu există "undo".

Masaj

Durerile de cap fac bine uneori. Te obligă să faci o pauză să gîndeşti. Dintr-un robot devii înapoi om. Sentimente şi dorinţe mă invadează. Îmi bag mîinile în buzunarele rimelate şi mă relaxez în scaun. Închid ochii şi apoi îmi aduc aminte că uitasem ceva: obligatoria declaraţie de dragoste. Despre frunze, despre nori, despre noi. Apoi îmi povesteşte cum era înainte, trupa rock "Debite" şi concertele după lansarea primului album. Mi-l dăruieşte şi îl ascultăm împreună. Inflexiuni sonore ale unui răsărit de soare, aer medieval umplut şi strivit de vise. Deasupra ferestrei aleargă un jaguar după muşte. Sălbaticele muşte însă mă muşcă de piele tatuîndu-mi pe braţ litera "O".