Abscons

E 2 noaptea şi caut călimara cu cerneală să mă împuşc în mână. N-am mai scris demult despre mine şi despre cerneală. O simt cu îmi mângâie mână desenându-mi de obicei literele O. şi U., ca nişte prescurtări existenţialiste. De cele mai multe ori, când îmi pun fesul antemporal şi înfrunt secunda, alerg la primul izvor cu vise şi încerc să-mi şterg tatuajele imaginare. Însă ele, literele, prescurtările, rămân acolo urmărindu-mă toată viaţa. Doar cerneala din când în când îşi mai schimbă culoarea.

Siguranţă

M-am înfipt în buzele ei ca în nişte airbaguri frontale în urma accidentului provocat de culoarea neobişnuită a frunzelor. Nu erau verzi, ci căpătaseră o nuanţă roză-liliachie exact ca ochii ei. Într-adevăr nu putea fi de prin partea locului. Dovadă stătea umbra care, în disperare de cauză că nu se putea afirma, mima iubirea prin sărut şi îmbrăţişări tandre. Centura de siguranţă lipsea, aşa că în cîteva secunde am arhivat viitorul. Asta ca să pot compara în trecut ce s-a întâmplat în viitor.

PS: Dacă nu înţelegi ce se întîmplă să ştii că mă scurg fluid din Viitor.
Destinaţia curentă: Prezent.
Destinaţia viitoare: (cel mai probabil) Trecut.

Azi, violet.

Constat o uşoară schimbare: destinul, deşi obtuz, mi s-a înmuiat în vise colorate. Astăzi explorez culoarea violet. Nu, nu, nu ... nu are nici o legătură cu flacăra. O cuprind între inimi şi încerc să o sparg. Când reuşesc o transform în baloane de speranţă umplute cu heliu. Ca să nu se îndepărteze prea tare le pun căpăstru şi plec la plimbare cu Oana prin parc. Dii, baloon! Orizontul deja e roz.

Semizeu

Povestea mea e una fericită. Am intâlnit un zeu și l-am sărutat pe gură. Iar el s-a dezbrăcat de pielea lui galbenă și a dormit lângă mine. Dimineață, din când în când în când mai bea nectar amestecat cu lapte. Lipsa de calciu îi provoacă dependență și încet, încet mă consumă în totalitate. Jumătate om, jumătate zeu, tu ești tot al meu.

Palpitaţii

Am palpitaţii. Împreună cu dungile pernelor fredonez Foo Fighters. Cine îmi suflă în gene? Ştiu, nu e vântul, ci visul. Cu el m-am măritat aseară când tu dormeai, dar tot pe tine te ţineam în braţe ca o amantă celebră. Faci în mine multe inimi. Te iubesc.

Eu, zburînd, întîlnindu-te

Zbor în ore lungi

Tras în criminale dungi.

Tu mă prinzi de aripă

Cu privirea searbădă.

Te sărut prea mult

Pînă te transform în vînt.

Fugi, alergi nebună

Călare pe lună.

Nimeni nu mai simte
Baia de cuvinte.

Despre nişte roboţei ruginiţi

Avertisment: Acest text se adresează numai anului IV Jurnalistică, Univ. Al.I.Cuza Iaşi

Nu mi-am propus niciodată să scriu despre cineva anume, adică vreun text să aibă vreo ţintă precisă. Însă acum, acest lucru trebuie menţionat.

Nu mi-am imaginat vreodată că frustrările de conştiinţă ale unei colege expuse pe un blog, pot cauza atîtea reacţii din partea altor colegi. Dar consider că acest lucru e normal. Există caractere şi personalităţi diferite şi e logic ca toţi să aibă un drept la replică.

Pentru mine toţi sunteţi egali. Evident am şi eu simpatiile şi antipatiile mele. Dar desigur, cu toţii le avem. Şi eu am bîrfit alţi colegi (apropo, bîrfa nu au inventat-o femeile, ci a fost inventată de oameni), şi eu am dat supranume unora, cum de altfel, cred că marea majoritate au făcut, fiecare în bisericuţa lui. Însă de aici şi pînă la a condamna pe cineva că îşi exprimă regretele că s-a comportat într-un anume fel cu colegii de facultate este "inechitate sociale, domnule!" cum ar spune un celebru personaj. Serios, în ogrăzile noastre cresc destui curcani ca să judecăm gîştile vecinului.

Majoritatea dintre voi ştiţi că eu sunt la a doua facultate. Însă ce nu ştiţi este că de la acea facultate eu am rămas doar cu 3 prieteni. Mi-am dat seama prea tîrziu că a fost doar vina mea. De aceea nu o condamn pe Bianca sau pe oricare dintre voi. Deh! capriciile vîrstei. În schimb, mă bucur pentru ea ca şi-a dat seama de acest lucru, chiar dacă acum este poate mult prea tîrziu. E un semn de maturitate. Eu deja mi-am ales cei 3 prieteni de la această facultate. Tu ai făcut acelaşi lucru?

Mi-ar fi plăcut şi mie să găsesc asemenea subiecte care să stîrnească atîta vîlvă între colegii mei jurnalişti. Felicitări Bianca, pentru că ai reuşit să agiţi o masă amorfă!

P.S.: Da-ţi-vă jos scheletele metalice şi veniţi la banchet şi la cursul festiv. Să bem, să dansăm şi să ne distrăm măcar o dată. Fără resentimente sau fiţe. Veţi vedea că pe lîngă cei 3 prieteni, acestea vor fi singurele amintiri care vă mai rămîn de la această facultate.