Simplitate

Sufăr de un oraş în goană. Singur între cîmpiile sufletului, cea superioară şi cea inferioară, privesc de la fereastra maşinii organice. Blocurile îmi defilează prin faţă, strecurate printre frunze de castani, cu rădăcinile în inimi. Eu, tu, noi... ce mai contează cine toarnă apă. Veşnicele frunze, îmi acoperă veşnicele blocuri. Doar eu mai stau cu Dor de vorbă, întins pe una dintre cîmpii, scăldat de vînt şi de copii. Şi-apoi sufăr de Tine, cine eşti tu?, şi-ţi scriu poezii sau doar rădăcini de poezii cum ar fi "Te ador, uşor, mărunt, centimetru cu centimetru...".

My pepsigirl

"Oana Costan, născută la 13 noiembrie 1984, vrei să fii soţia mea?"
"Omg, mai spune-mi o dată înainte să-ţi răspund, că îmi place cum sună!"

Aceast dialog s-a repetat de vreo trei ori pînă să îmi spună "Casian, mi-ar face mare plăcere să devin soţia ta". Aşa s-a întîmplat, pe scurt, acum vreo două săptămîni, la mare. Emoţie. Fericire. Îmbrăţisări. Dragoste.

Dacă femeile se gîndesc cum vor arăta în noaptea nunţii în rochia de mireasă, bărbaţii cred că se gîndesc mai mult cum să o ceri de soţie pe cea pe care o iubeşti. Întotdeauna m-am gîndit că trebuie să fie un moment special care să-ţi rămînă în minte toată viaţa. De-a lungul anilor am construit zeci de planuri, de la chestionare hazlii în care ultima întrebare să fie "Vrei să fii soţia mea?", pînă la pancarte trase de avioane sau deltaplane. Pînă şi închirierea unei spaţiu publicitar stradal care să afişeze mesajul potrivit facea parte din planurile mele sau chiar şi o simplă foaie de hîrtie pe care ea, aleasa, urma să bifeze cu o cariocă răspunsul corect. Apoi înrămam totul şi îl aşezam undeva pe perete în camera noastră, aşa, să ne amintim întotdeauna de acel moment.

Dar nu a fost să fie aşa. A fost pur şi simplu o noapte magică, pe plajă, unşi de razele lunii pleoştită în mare, scăldaţi în dorinţă şi dor. Nu am avut nici un inel pregătit (totul trebuia să se întîmple săptămîna următoare... probabil că în astfel de momente nici nu-ţi trebuie aşa ceva), aşa că am cerut-o de soţie cu un inel de la o sticlă de Pepsi. Ce să fac, e tot ce am găsit rotund în jurul meu în acel moment. Apoi am început să ne facem planuri.

Romantismul a apus abia spre dimineaţă, printre cearşafurile camerei 18, cînd epuizaţi adormirăm îmbrăţişaţi.

Cel mai frumos lucru

Stau uneori şi mă gîndesc (fac lucru acesta cînd îmi sorb porţia zilnică de singurătate) la cele mai frumoase lucruri din viaţa unui om. Evenimente sau sentimente? Stări sufleteşti sau oameni? Oscilez între a alege emoţie sau întîmplări. Nu-mi dau bine seama care sînt criteriile după care ar trebui să judec şi să stabilesc verdictul, însă mi-am dat seama aseară, deşi pare ciudat, că nu ţine de fericire. Fericirea apare şi dispare sau apare de mai multe ori. Deci, cel mai frumos lucru nu este o fericire, n-aş putea niciodată să compar şi să aleg între două fericiri. Din multe puncte de vedere ele sînt egale şi e bine să rămînă aşa. Fericirea ca mediu este un lucru frumos, dar trebuie căutate esenţele fericirii, adică cauzele ei. Evident, fericirea e doar un efect.

Pentru mine cel mai frumos lucru nu ţine de întîmplări, sentimente sau stări sufleteşti, ci mai degrabă de împliniri. A fi împlinit este echivalent cu a fi fericit. Sub toate punctele de vedere, de la dragoste şi carieră, pînă la prieteni şi distracţie. Iar lucrul care mă face să mă simt cel mai împlinit se numeşte Oana.

Despre fluturi II

V-aţi întrebat vreodată de ce se dau flori femeilor? De ce nu le dăm iarbă sau frunze? Sînt tot naturale. Sau creioane şi radiere? Imaginaţi-vă o conversaţie între îndrăgostiţi: "Iubito, uite ca semn al dragostei mele îţi ofer această cutie cu pioneze...". Chiar sună ciudat. Şi totuşi, de ce le dăm flori şi nu altceva?
Cei mai mulţi dintre noi, bărbaţii, preferă florile pentru că sînt mai ieftine şi produc efectul scontat. Unii aleg florile după culoare şi miros, alţii după simbolurile dezvoltate de floarea respectivă. Oricum rezultatul este favorabil, florile creează emoţie.
O parte dintre ele, femeile, preferă altceva. O fi vorba de jucăriile de pluş?
Eu mi-am dat seama de ce dau flori persoanei iubite. Nu ţine de culoare, miros (deşi mirosul e foarte important) sau simbolistică. Şi culmea, răspunsul mi-a venit în urma unui comentariu primit pe acest blog. În orice suflet îndrăgostit există fluturi, mai mari sau mai mici, mai albaştrii sau mai galbeni. Asta nu contează. Orice fluture fericit are nevoie de o floare, cum orice om are nevoie de o casă. Cînd ofer flori înseamnă că fluturele meu a ieşit la "vînătoare" de fluturiţe şi îşi exprimă dorinţa de a sta în aceeaşi floare cu ea. Hmmmmmm! Acum înţeleg de ce cîteodată e măcel în sufletul meu, iar cîteodată miroase a portocale. Fluturele ăsta albastru al meu, e tare năstruşnic!

Înţeleg

Fericirea nebună furată de lună
într-o seară albastră de plasmă,
Strălucirea matematică din ochii tăi
avînd necunonoscutele "de ce?", "unde?", "cînd?",
Penelul pestriţ ce îmi pictează cătuşele iubirii dansînd,
Iarba fascinată de inima ta
prăjită în sîngele meu,
Un cactus ce-aleargă desculţ mai mereu.

Mi-am luat pastilele dimineaţă,
ca să înţeleg lumea,
dar m-am îndrăgostit de tine,
Acum ţin fericirea nebună furată de lună de coadă
şi-o aduc acasă călare pe-o cometă grasă.

Evadarea V (În sfîrşit, acasă)

-Cioc! Cioc! se auziră două bătăi în poarta inimii.

-Intră, e deschis, i-am răspuns de undeva din spate. Nu m-am interesat cine e pentru că oricum avea să vină să mă caute. În plus, pe cei doi unicorni ce-mi păzeau poarta i-am trimis la ogoarele cu nectar să se adape. Deci, nu era nici un pericol. Însă surpriza a fost mare. Zăcută în dor atîta timp Oana mi-a intrat în inimă. O priveam: eu întins pe pat, ea în picioare în uşă, atît de hotărîtă şi de incitantă nu o văzusem niciodată. Era determinată să cucerească şi ultimul ventricul. În cele din urmă şi Bastilia a căzut, aşa că rebela cameră a inimii şi-a predat armele fără prea multă luptă. Celălalt ventricul şi atriile fuseseră cîştigate la o licitaţie de suflete. Nu au costat mult, doar indicatorul obligatoriu dreapta postat la o răscruce de vînturi dintr-o viaţă ce devenise anostă între timp.

Pînă la urmă s-a aşezat lîngă mine şi m-a sărutat. M-a mîngîiat, m-a privit în ochi şi mi-a spus cît de mult mă iubeşte. Nu a durat mult şi părul ei mi se tăvălea printre degete ca nişte zmeie ce gîdilă norii, iar pielea fină şi caramelizată se topea sub buzele mele. Declaraţii stîngace de dragoste, lumînări stinse şi umede, metaerotism extrem - ingredientele unei reţete nocturne complete. Apoi, am făcut dragoste.

P.S.: Acum totul e bine. Mi-am ferecat bine inima cu vreo trei poezii de dragoste care o ţin pe Oana închisă. Ea nu se plictiseşte niciodată. De la văruitul pereţilor acum a trecut la rebranding. Îmi decorează inima după ultimile tendinţe, undeva între futurist şi clasic, undeva între preiubire şi postiubire, undeva unde se poate naşte şi unde poate muri. De dragoste.

Despre fericire II

Am început să glumesc gîndindu-mă la mine, ceea ce nu glumeam odată. Semn că m-am maturizat. Am început să nu fac ceea ce faceam deja de mult, am început să nu pot ceea ce puteam de mult. Dar cînd e vorba de a dori, nu există limite. Nu doresc ceea ce doream, ci doresc mai mult din ceea ce am deja. Limita dorinţelor e infinită ca şi limita fericirii, de altfel. Îţi doreşti atîta timp cît eşti conştient că eşti capabil să oferi. Dacă nu eşti în stare de acest lucru, şi totuşi îţi doreşti mai mult, atunci, prietene, se cheamă că eşti un idiot.

Fericirea e o stare omniprezentă atîta timp cît ştii să o percepi. Ea are întotdeauna aceeaşi formă, aceeaşi materie, dar o percepem în grade diferite de intensitate. Senzaţia de la început nu o compari cu senzaţia de după, deşi per ansamblu, intensitatea este identică. Ceea ce comparăm noi însă sînt treptele. Astfel, după o dezamăgire, fericirea iniţială (să o numim F1) vine ca o stare de plutire, ca un flu-flu (cum ar spune o prietenă), cu fluturaşi albaştri în stomac, cu norişori albi-roşiatici şi moi, cu paf-paf-uri. Următoarea treaptă, pentru ca intensitatea trăirilor să se menţină aceeaşi, ar fi o fericire mai mare (o fericire secundară, F2), ceea ce, evident, nu există. Şi atunci te întrebi: ce s-a schimbat? de ce nu este totul ca la început? Răspunsul e simplu: nu s-a schimbat nimic, doar că nu mai percepi starea de fericire, pentru că te-ai confundat cu ea.

Semnele fericirii iniţiale (F1) apar, din cînd în cînd în cînd şi în F2, de foarte scurtă durată însă. Aşa te poţi verifica dacă eşti sau nu fericită. Emoţii şi trăiri mai puternice cînd te întreabă la telefon: ce faci Dragoste?, senzaţia că te scurgi cînd îţi şopteşte că te iubeşte, dorinţe alfaerotice ascunse (dorinţe erotice primordiale), nevoia de a fi permanent cu el.