sâmbătă, 23 iunie 2007

Evadarea V (În sfîrşit, acasă)

-Cioc! Cioc! se auziră două bătăi în poarta inimii.
-Intră, e deschis, i-am răspuns de undeva din spate. Nu m-am interesat cine e pentru că oricum avea să vină să mă caute. În plus, pe cei doi unicorni ce-mi păzeau poarta i-am trimis la ogoarele cu nectar să se adape. Deci, nu era nici un pericol. Însă surpriza a fost mare. Zăcută în dor atîta timp Oana mi-a intrat în inimă. O priveam: eu întins pe pat, ea în picioare în uşă, atît de hotărîtă şi de incitantă nu o văzusem niciodată. Era determinată să cucerească şi ultimul ventricul. În cele din urmă şi Bastilia a căzut, aşa că rebela cameră a inimii şi-a predat armele fără prea multă luptă. Celălalt ventricul şi atriile fuseseră cîştigate la o licitaţie de suflete. Nu au costat mult, doar indicatorul obligatoriu dreapta postat la o răscruce de vînturi dintr-o viaţă ce devenise anostă între timp.
Pînă la urmă s-a aşezat lîngă mine şi m-a sărutat. M-a mîngîiat, m-a privit în ochi şi mi-a spus cît de mult mă iubeşte. Nu a durat mult şi părul ei mi se tăvălea printre degete ca nişte zmeie ce gîdilă norii, iar pielea fină şi caramelizată se topea sub buzele mele. Declaraţii stîngace de dragoste, lumînări stinse şi umede, metaerotism extrem - ingredientele unei reţete nocturne complete. Apoi, am făcut dragoste.

P.S.: Acum totul e bine. Mi-am ferecat bine inima cu vreo trei poezii de dragoste care o ţin pe Oana închisă. Ea nu se plictiseşte niciodată. De la văruitul pereţilor acum a trecut la rebranding. Îmi decorează inima după ultimile tendinţe, undeva între futurist şi clasic, undeva între preiubire şi postiubire, undeva unde se poate naşte şi unde poate muri. De dragoste.

Un comentariu:

EMALMADA spunea...

Hello from Almada Portugal
Have a nice day