Despre fluturi

Entităţi zburătoare, singuratice, trecătoare şi "prăfuite", fluturii îmi tulbură viaţa, zilnic. Pleacă, apoi se întorc, niciodată n-am ştiut să-i ţin deoparte. Traseul principal: pornesc de la inimă, spre sud, apoi fac undeva la dreapta, găsesc cîţiva copaci pe care îi cuceresc şi, spre seara, se cuibăresc în stomac. Jocul lor continuă, la nesfîrşit, făcînd zi de zi acelaşi traseu, uneori urcînd pînă la creier. El, de obicei, îi respinge, neputînd înţelege emoţia.
Fluturii sînt de mai multe feluri. Unii sînt nocturni, alţii carnivori, alţii pestriţi. Mie îmi plac fluturii albaştri. Au aripile mai mici, deci zboară intens, dînd foarte des din aripi. Curentul ce se creează stîrneşte o mică tornadă ce îmi măcelăreşte sufletul. Uneori aduc mătura şi strîng repede cioburile şi le pun într-un vas, chiar deasupra inimii. Vasul sigur se încinge, datorită sîngelui clocotit, iar sufletul renaşte ca o pasăre pheonix, mai frumos, mai încîntător, mai bun decît era înainte. Alteori, mă enervez şi le las aşa întinse pe jos, să se împrăştie în tot corpul, în toată fiinţa, pînă în capilarele degetelor, ca atunci cînd te ţin în braţe să te simţi altfel, cînd îţi şoptesc că te iubesc.